Autoritățile au decis ca în localitățile în care incidența Covid este mai mică de 3 la mie, școlile și grădinițele să funcționeze de luni cu prezența fizică, indiferent de gradul de vaccinare a personalului didactic. Fiecare școală poate decide dacă testele de salivă pot fi efectuate și la domiciliu.

Potrivit ministrului interimar al Educației, în localitățile cu incidența Covid sub 3 la mie, școlile și grădinițele nu vor mai desfășura orele în funcție de rata de vaccinare a personalului didactic. Până acum, școlile făceau ore online dacă procentul profesorilor vaccinați anti-Covid era mai mic de 60%. Oficialul precizează că în acest moment, sunt 1.724 de locoalități cu astfel de incidențe.

Principalele declarații ale lui Sorin Cîmpeanu:

  • Este în curs de pregătire o hotărâre CNSU prin care ministerele Educației și Sănătății sunt abilitate pentru modificarea ordinului comun, încât să fie permisă prezența fizică la școli în localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie, fără a mai depinde de rata de vaccinare a personalului din învățământ. Ziua de referință rămâne vineri.
  • 1724 de localități au o rată sub 3 la mie. În țară, rata este de 4,36 la mie, și în București 4,7. Sunt 18 județe cu rata mai mică de 3 la mie.
  • De luni, copiii din școli și grădinițe se pot întoarce la cursuri fără a mai ține cont de vaccinarea personalului medical.
  • Astăzi vom decupla rata de vaccinare de modul de funcționare a școlilor și grădinițelor.
  • Referitor la testare, venim cu câteva precizări privind protocolul elevilor depistați pozitiv în urma testării. Dacă testul de salivă este pozitiv și se face testul PCR, elevul aduce rezultatul testului PCR și poate continua prezența fizică dacă este negativ. Dacă nu aduce testul PCR sau dacă rezultatul e pozitiv, elevul rămâne la domiciliu 14 zile.
  • La decizia școlii, testele de salivă pot fi administrate la domiciliu de către părinți sau în școală. Dacă se administrează în școală, e nevoie și de acordul părinților, printr-un formular agreat. Astfel, școala decide dacă dorește testare în școală, dacă nu, testele sunt administrate la domiciliu. Rezultatul poate fi trimis în scris sau pe e-mail dirigintelui sau învățătorului.