SUA. Optimismul consumatorilor a scăzut în luna noiembrie la cel mai mic nivel din ultimul deceniu, pe fondul creșterii prețurilor care afectează puterea de cumpărare, dar și din cauza incapacității guvernului de a aplica măsurile necesare pentru a combate acest fenomen.

Potrivit unei analize a Universității din Michigan, indicele care urmărește opinia consumatorilor americani cu privire la situația financiară a fiecăruia și economia generală, a scăzut în noiembrie la 66,8 puncte, cel mai slab nivel din ultimii zece ani, de la 71,7 puncte luna trecută. 

Economistul șef al Universității, Richard Curtin, spune că această scădere este influențată de creșterea prețurilor pentru bunuri și servicii, dar și de lipsa unor măsuri pentru a combate creșterea inflației. Curtin mai spune că dificultățile din această perioadă au fost amplificate și de lipsa de muncitori, șoferi, ospătari sau vânzători.

Potrivit Biroului de Statistică a Muncii, luna trecută prețul cărnii, cel al ouălor și al peștelui a crescut cu aproximativ 12%, cea mai rapidă creștere anuală din 1990. Președintele Joe Biden a declarat, cu privire la datele furnizate, că scăderea inflației a devenit “o prioritate absolută” pentru guvernul său.

Surse alternative: Forbes, Le Figaro