Marea Britanie. Directorul executiv al grupului bancar Barclays a demisionat. Jes Staley este vizat de o investigație cu privire la legăturile acestuia cu omul de afaceri Jeffrey Epstein, arestat în 2019 pentru pedofilie și trafic de persoane.

Banca a comunicat luni că a luat la cunoștință rezultatele investigației autorităților britanice și a decis, împreună cu Jes Staley, că acesta va demisiona din funcția de director executiv al Barclays. 

Trebuie luat în vedere faptul că investigația nu a stabilit că domnul Staley a văzut sau cunoștea activitățile ilegale conduse de Jeffrey Epstein. Această întrebare a stat la baza sprijinului Barclays pentru Staley, după arestarea lui Epstein în vara anului 2019, a precizat banca.

Autoritățile din Marea Britanie au deschis în luna februarie 2020 o investigație pe numele lui Staley, cu privire la legăturile dintre acesta și Epstein, după ce au primit de la banca americană JPMorgan un istoric al e-mailurilor dintre cei doi.

Acestea datează de pe vremea când Staley era director în cadrul JPMorgan (2000 – 2009), iar Epstein era un client al băncii. Potrivit presei internaționale, mesajele demonstrau că cei doi păreau să aibă o relația mai degrabă informală, de prietenie. În trecut, Staley a declarat că relația lui cu Epstein era doar profesională, precizând că nu a mai comunicat cu el de când a venit la conducerea Barclays, în decembrie 2015.

Jeffrey Epstein a fost arestat pentru prima dată în 2008 pentru că a solicitat relații intime din partea unei minore. Omul de afaceri s-a sinucis în 2019, în timp ce așteptat să fie judecat pentru un alt dosar, de trafic de persoane și pedofilie.

Surse alternative: BBC, CNN