Anglia. Ministrul Sănătății anunță că în perioada următoare ar putea fi raportate o sută de mii de cazuri de infectare cu coronavirus, zilnic. Precizează că guvernul nu va implementa, însă, certificatul verde, pe fondul ratei mari de vaccinare. Miercuri, autoritățile au anunțat 49 de mii cazuri noi.

Sajid Javid, ministrul britanic al Sănătății, a declarat că “iarna oferă condiții propice pentru răspândirea virușilor, nu numai a celui care cauzează Covid-19. Iarna va fi cea mai mare amenințare pentru procesul nostru de recuperare”.

Oficialul a îndemnat britanicii eligibili să se vaccineze cu a treia doză, iar celor care nu s-au imunizat până acum să o facă, pentru “a nu fi nevoie să punem în aplicare Planul B”. Ministrul a făcut referire la introducerea unor restricții, cum ar fi condiționarea organizării unor evenimente sau a accesului în anumite locații de prezentarea certificatului verde, obligativitatea purtării măștii în spațiile publice închise și deschise sau recomandarea muncii de acasă.

Javid a precizat că, pentru moment, această strategie nu este luată în calcul, datorită ratei mare de vaccinare la nivelul Regatului Unit, corelată cu o rată mică a deceselor asociate Covid și a presiunii relativ scăzute asupra sistemului sanitar.

În Regatul Unit au fost anunțate miercuri 49.139 de persoane infectate cu Covid, identificate în decurs de 24 de ore, precum și 179 de decese. A fost a opta zi consecutivă când s-au înregistrat peste 40 de mii de cazuri noi.

În urmă cu o lună de zile, Sajid Javid a explicat pentru BBC că ideea obligativității certificatului verde a fost abandonată în urma unor consultări cu specialiștii în epidemiologie: “Nu trebuie să facem un lucru doar de dragul de a-l face, ori pentru că și alții îl fac”.

Sursa: Sky News.