Numărul localităților cu incidența cazurilor Covid peste 3 la mia de locuitori s-a dublat în ultimele trei zile și a urcat la 224.

Cea mai mare incidență cumulată la 14 zile este în localitatea Șeica Mică din județul Sibiu, cu 10,03.

Dacă vineri, Institutul de Sănătate Publică anunța că 115 localități au depășit incidența de trei cazuri la mia de locuitori, Grupul de Comunicare Strategică a precizat astăzi că numărul lor este de 224.

Comitetele Județene pentru Situații de Urgență vor decide, pentru fiecare în parte, introducerea obligativității certificatului verde Covid, drept condiție pentru desfășurarea anumitor activități (acces în restaurante, cafenele, săli de spectacole, la nunți, botezuri sau competiții sportive).

Dintre reședințele de județ, pe această listă se regăsesc Timișoara, Satu Mare, Baia Mare și Bistrița. Totodată, Grupul de Comunicare Strategică mai informa, în cadrul buletinului de la ora 13, că cinci județe se află în scenariul galben, iar alte două în scenariul roșu:

Lista localităților: 

LISTA LOCALITĂȚILOR CU INCIDENȚA MAI MARE DE 3 LA MIA DE LOCUITORI