Argentina. Zeci de mii de oameni au mărșăluit pe străzile din Buenos Aires și din alte orașe, într-un protest împotriva sărăciei și a lipsei locurilor de muncă, situație agravată de pandemie. În 2020, PIB-ul țării a ajuns la jumătatea valorii din 2017.

Grupările de stânga au chemat oameni la o biserică din vestul capitalei argentiniene, unde mii de pelerini călătoresc în fiecare an pentru a se ruga la Sfântul Cayetano, patronul muncii. De acolo au pornit în marș până în fața sediului guvernului.

Alte marșuri au avut loc la Cordoba, al doilea cel mai mare oraș al țării și la Mendoza, în vestul țării.

19 milioane de argentinieni (42% din populația țării) trăiesc sub pragul sărăciei, iar șomajul a urcat pe fondul pandemiei la peste 10%.

Președintele Alberto Fernandez spune că economia va crește cu 7% în acest an, dar țara vine după trei ani de cădere consecutivă, iar în 2020 PIB-ul Argentinei a ajuns la jumătate față de valoarea din 2017.

Sursă alternativă: Reuters