Analiză The Guardian. Rata de vaccinare în Anglia s-a înjumătățit după anunțarea ridicării restricțiilor. Experți din domeniul sănătății acuză guvernul că a indus “un fals sentiment de securitate, concentrându-se pe revenirea la normalitate”.

The Guardian relatează că în ultimele trei săptămâni numărul persoanelor care doresc să se vaccineze a încetinit, în special în rândul tinerilor sub 30 de ani, în ciuda “entuziasmului” înregistrat de această categorie de vârstă după deschiderea platformei de vaccinare.

În Manchester, unde ratele de infectare sunt de peste două ori mai mari decât media națională, au fost trimiși militari să ajute la administrarea vaccinului. De exemplu, luni, la un punct de vaccinare care era printre cele mai aglomerate, în urmă cu câteva săptămâni, au existat perioade de timp în care nu era nicio persoană la coadă. 

David Regan, directorul de sănătate publică pentru Manchester, spune că este îngrijorat de faptul că oamenilor le-a fost indus un fals sentiment de securitate, concentrându-se pe ”revenirea la normalitate”.  

Am trecut de la cozi și situații în care nu puteam gestiona cererea, într-o stare în care avem ofertă și nu avem cerere, a spus Regan. De asemenea, autoritățile au apelat și la influencerii locali de pe rețelele sociale, precum și la ”ambasadori care doboară miturile pe grupurile WhatsApp” pentru a-i convinge pe oameni să se vaccineze.

Și în orașul Sheffield, care înregistrează cea mai mică rată de vaccinare din Anglia (31,8% dintre adulți au primit o doză și 8,4% două doze), numărul persoanelor care doresc să se vaccineze este în scădere. ”Acest virus dăunează în continuare oamenilor și trebuie să continuăm să fim atenți la el”, spune Greg Fell, directorul Sănătății Publice pentru Sheffield.

Cred că țara a făcut o treabă foarte bună în ceea ce privește vaccinarea. Dar există încă mulți oameni care nu au primit prima doză. La categoria de vârstă de peste 50 de ani, acoperirea vaccinală este de 90%, ceea ce este uimitor, dar 10% din populația de peste 50 de ani nu a primit încă prima doză. Deși este un număr mic de oameni, unii dintre ei vor face rău”, a explicat Fell.

Potrivit autorităților, marți, doar 85.811 doze de vaccin anti-Covid au fost administrate în Marea Britanie, cu o medie pe șapte zile de 114.1532, în scădere cu 43% față de săptămâna precedentă când au fost 199.512 persoane vaccinate.

La categoria de vârstă 25 – 29 de ani, până pe 8 iunie rata de vaccinare cu prima doză era de 27,6%, în săptămâna următoare proporția a crescut la 37,5% și la apoi 46% în următoare săptămâna. Cu toate acestea, până pe 6 iulie, rata a crescut cu doar 2,6%, la 55,6%. O tendință similară este evidentă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.

La începutul lunii iulie, rata de infectare era de 422 de cazuri la 100.000 de persoane cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, mai mult decât dublu față de cei cu vârsta cuprinsă între 45 și 49 de ani, care era de 189 la 100.000.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătății susține că ”nu există lipsă de vaccinuri. Programul nostru de vaccinare face progrese fenomenale și construiește un perete de protecție, iar mai mult de patru din cinci persoane din Marea Britanie primesc prima lor doză”.

Sursa: The Guardian.