Franța. Ministrul Justiției inițiază un proiect de lege prin care procesele să fie filmate, ca parte a unei reforme menite să crească încrederea cetățenilor în instanță.

Potrivit proiectului de lege, difuzarea unui proces va fi posibilă numai după ce hotărârea judecătorească va fi definitivă. Procesele ce vor fi filmate și înregistrate vor fi alese în funcție de interesul public, nu de interesul mass-media. Dacă procesul este unul public, nu va fi necesar acordul părților implicate pentru înregistrare, însă vor fi eliminate toate elementele de identificare, precum nume, adresă sau fața persoanei.

Francezii nu mai au încredere în sistemul de justiție al țării. Difuzarea proceselor este o mare garanție democratică“, a declarat ministrul Justiției, Dupond-Moretti.

Ministrul a citat un sondaj al Institutului Francez de Cercetare (Cevipof), potrivit căruia doar 48% dintre francezi au încredere în sistemul lor judiciar, comparativ cu 69% în Germania și 61% în Marea Britanie. De asemenea, sondajul a arătat că procesele durează foarte mult.

Surse alternative: Reuters, Europe1.