NASA a testat cu succes motoarele unei rachete construite de Boeing, în cadrul Misiunii Artemis, programată să ducă din nou un echipaj uman pe Lună în 2024.



Agenția Spațială americană a simulat aprinderea celor patru motoare RS-25, de pe racheta Space Launch System (SLS) care era ancorată la un turn al Centrului Spațial din Mississippi. 

Testul a durat circa opt minute. Simularea din ianuarie s-a oprit după numai un minut, în condițiile în care inginerii aveau nevoie de cel puțin patru minute de test pentru a putea culege date.

Urmează ca racheta să fie integrată cu capsula Orion, la Centrul Spațial din Florida. Următorul test pentru această misiune ar trebui să aibă loc în noiembrie, când Agenția va lansa pe orbită o navă spațială fără echipaj uman.

Reuters notează că programul spațial este în urmă cu trei ani și a depășit deja bugetul aprobat cu trei miliarde de dolari.