China a depășit SUA și a devenit principalul partener comercial al UE, anul trecut. Schimburile comerciale cu China au crescut, în timp ce cele cu SUA au scăzut.

Schimburile comerciale (importuri și exporturi) cu China au însumat 586 de miliarde de euro, în timp ce cele cu Statele Unite au fost de 555 de miliarde de euro. Conform Eurostat, în 2020, importurile europene de mărfuri provenite din țara asiatică au crescut cu 5,6%, iar exporturile europene au crescut cu 2,2%. În același timp, comerțul cu SUA a înregistrat o scădere semnificativă, atât pentru importuri (-13,2%) cât și pentru exporturi (-8,2%).

Deficitul comercial al UE în raport cu China a crescut la 181 de miliarde de euro anul trecut, de la 164,7 miliarde euro în 2019. Excedentul cu SUA a rămas aproximativ la același nivel, de 151 miliarde euro. Al treilea partener comercial al UE, anul trecut, a fost Regatul Unit. 

Anul trecut, Uniunea Europeană a exportat la nivel global bunuri totale în valoare de 1.931 miliarde de euro, în scădere cu 9,4% comparativ cu anul 2019, și a importat mărfuri în valoare de 1.714 miliarde de euro (-11,6%). Prin urmare, UE a înregistrat un surplus comercial de 217 miliarde de euro, față de 191 de miliarde în 2019.

Sursa: Eurostat.